Judecata de Acum podcast show image

Judecata de Acum

Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Podcast

Episodes

Listen, download, subscribe

Judecata de Acum - episodul 117

Ne-am trezit zilele trecute staruri TV la una dintre cele mai de porc emisiuni din audio-vizualul românesc, la unul dintre cele mai departe de jurnalism posturi de televiziune de știri din România. Minute în șir, chipurile noastre au tronat pe ecran, alături de burtiere cu mesaje ambigue, menite mai degrabă să smintească publicul, după o metodă clasic putinistă, decât să facă lumină într-o zonă interesantă a cazului de corupție al săptămânii: flagrantul DNA Iași la matusalemicul și până de curând inamovibilul baron de Vaslui Mitică Buzatu. Un interviu realizat de noi în proiectul Să fie lumină, un act jurnalistic onorabil și muncit, ne-a fost practic furat fără rușine (și fără citare corespunzătoare) de o femeie pe nume Anca Alexandrescu, fost bodyguard informațional al lui Liviu Dragnea, azi transformată în „moderator de televiziune” care se ia la trântă cu nedreptățile aruncate zilnic pe românul de rând. De-aici am pornit o discuție lungă despre presă, justiție, adevăr, onoare, dar și despre presă cumpărată la kilogram pe bani publici. Am mai vorbit și despre profit vs responsabilitate atunci când mediul de publicare pentru presa în interes public îl reprezintă platformele-monopol big-tech. Și tot despre libertatea de exprimare și dreptul de a ști al românilor am vorbit și în contextul ursarilor săptămânii. Vă invităm să ne ascultați și să vă minunați. Pe joia viitoare! ---------------------------------------------------------------------- Acest episod este produs și cu susținerea Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Fundației. ---------------------------------------------------------------------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

Judecata de Acum RSS Feed


Share: TwitterFacebook

Powered by Plink Plink icon plinkhq.com